Șendreni, la marginea disperării
Trăiesc cu impresia că unii oameni nu realizează ce înseamnă o inundație. Personal, oamenii din Șendreni, vecinii mei practic, mi se par relaxați. Nu toți, dar în orice caz, destul de mulți. Ceilalți, care vin zi de zi să ajute sunt la marginea disperării. Contrastul e puternic, vă asigur. Unii muncesc, alții privesc sau mai rău, fură componente de la digul metalic mobil adus de la Baia Mare.
Cică ar fi 100 de case in zona inundabilă. Dacă în fiecare zi ar veni câte un reprezentant din fiecare familie ar fi 100 de oameni în plus să ajute. E ciudat să vezi că vin să ajute unii care au casa in deal și nu vor avea nici o problemă in caz de inundație, iar alții care stau in zona inundabilă să spargă semințe.
Noi nu suntem veniți de mult în Șendreni și nici nu avem o condiție fizică care să ne permită să zburdăm cu sacii in spate. Însă tot am fost la incărcat saci măcar, iar ai mei sunt acolo de 4 zile. In fine, cu ajutorul voluntarilor, pompierilor, soldatilor, angajatilor de la WBC Security si Arcelor Mittal, al doi-lea dig era ieri aproape terminat. Din ce am vazut insa sunt probleme pentru ca pe acel teren mai sunt canale cu apa. Ideea e ca nu stiu cum vor reuși să acopere cu dig intreaga zonă care este in pericol.
Între sat și Siret este și un penitenciar, iar primul dig la Siret se află în incinta lui. După ce am fost ieri la încarcat saci am intrat și eu puțin să văd în ce stare se află acel dig. Situația e critică. Practic de la primii pași îți dai seama că digul nu va mai ține mult. Piciorul se scufundă in pământul de pe dig, care este înmuiat de apă. Apa parcă izvorăște din dig. Problema a apărut de la faptul că diverse viețuitoare și-au făcut galerii in dig in decursul timpului iar lucrările de restaurare a digului au lipsit cu desăvârșire.
Este destul de clar că cedarea acestui dig este o chestiune de timp. Dacă noul dig va fi finalizat șansele localității cresc, pentru că acest nou dig nu este atât de solid și pământul nu e bătătorit.
Problema mare este lipsa de organizare pentru că aseară când plecam spre Galați nu se mai găseau saci. Ori sacii sunt cei care mențin încă primul dig la Siret.
Am de gând să mă duc și azi să ajut dacă mai am la ce.
Și câteva fotografii de la vizita primului-ministru de ieri, 3 iulie la Șendreni
si zi tu acu, crezi ca o sa decreteze bock sa se consolideze digu si sa se constuiasca unul calumea cu tehnologia actuala? crezi? huh? do ya?!
Sunt foarte sigur ca NU !