Drumul Mingii la Galati

Ieri a fost rândul Galaţiului să găzduiască campania Drumul Mingii, organizată exemplar de Timişoreana. Cum nu sunt un mare microbist, trebuie să recunosc din start că dacă nu anunta Chinezu la el pe blog probabil că nu aş fi aflat şi aş fi ratat evenimentul. Şi în mod clar aş fi pierdut. Nu e puţin lucru să vezi atâtea legende adevărate ale fotbalului la un loc. Deci ţin să-i mulţumesc încă odată şi pe această cale.

A fost şi un mic meci de fotbal între echipa legendelor şi cea a suporterilor. Chinezu a dat un pronostic favorabil legendelor, asta si pentru ca până ieri, legendele au batut suporterii în toate oraşele. Eu i-am spus, mai în glumă, mai în serios că Galaţiul e altfel. Şi altfel a fost, suporterii galaţeni reuşind performanţa de a învinge cu 8-5 echipa legendelor.

În timp ce toţi au baut bere şi eu am băut cola (sorry, data viitoare voi bea şi eu), am avut şi ocazia să-l cunoaştem puţin şi pe Chinezu. Un blogger foarte practic, un om de acţiune care a reuşit să-i motiveze pe cei prezenţi. Sunt sigur că sfaturile lui nu vor fi uitate prea repede şi m-aş bucura să văd că blogosfera gălăţeană le va pune şi în practică. Ne-a mai spus şi despre ceva proiecte strict secrete pe care le are el în plan. Bune idei, sper să-i reuşească.

În concluzie a fost un super eveniment, mai ales dacă ţinem cont că rar se fac astfel de evenimente în Galaţi. Sper ca blogosfera gălăţeană să iasă din amorţeală cu ocazia asta şi să mai avem oaspeţi aşa de soi pe la Galaţi. Şi ca să facem prezenţa, la eveniment au mai fost : @thypope , @Motanu89@John___Smith@Meneopol, si @dorusto. Ordinea e intâmplătoare.

Şi ca să urmez sfatul lui Chinezu, să trecem la fapte, cănd facem şi noi o întâlnire a bloggerilor / twitteristilor din Galaţi ?

Deşi am luat aparatul foto cu mine m-am axat mai mult pe întâlnirea noastră decât pe eveniment. Am postat fotografiile aici.

6 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *